EN

Toate proiecteleStudiu de caz

Digitaledu.ro.

O platformă cu idei de activități și resurse educaționale deschise, propuse de profesori. Profesorul alege clasa și disciplina și găsește ce îi trebuie pentru ora de mâine.

Împreună cu
Institutul pentru Educație
Ce am făcut
Design, dezvoltare și întreținere
Lansare
2018, actualizată în noiembrie 2026
Adresă
digitaledu.ro ↗ (site extern, filă nouă)
Prima pagină Digitaledu: căutarea, numărul de idei, resurse și aplicații, butoanele claselor și filtrele.
Prima pagină. Capturile sunt din platforma publică, din 11 noiembrie 2026.

O singură căutare în loc de două.

În noiembrie 2026 am refăcut platforma: design nou, siglă nouă și o căutare regândită.

Înainte, ideile și resursele se căutau pe două pagini separate, fiecare cu șapte liste derulante și fără căutare după cuvinte. Lista de aplicații avea 199 de opțiuni la idei și 194 la resurse.

Acum prima pagină le caută împreună. Profesorul pornește de la clasă și disciplină, iar cele omologate sunt un filtru, nu pagini separate.

Platforma înainte de refacere: lista de resurse, cu șapte liste derulante deasupra.
Înainte: șapte liste derulante. Captură mai veche.

Cum funcționează.

  1. Clasa

    Profesorul alege una sau mai multe clase, de la preșcolar la postliceal. Lista se schimbă pe loc.

  2. Disciplina

    Lista arată doar disciplinele care au rezultate la clasa aleasă, cu numărul lor.

  3. Celelalte filtre

    Aplicația folosită, tipul de resursă, limba și omologarea.

  4. Căutarea

    După titlu, aplicație, autor sau competență. Merge și fără diacritice.

  5. Pagina resursei

    Butonul de deschidere stă sus, sub titlu. Urmează descrierea, competențele vizate și autorul.

  6. Pagina aplicației

    Fiecare aplicație are pagina ei, cu ideile și resursele în care o folosesc alți profesori.

Lista filtrată după clasa a VII-a și Matematică: 153 de idei și resurse.
Clasa a VII-a, Matematică
Pagina unei resurse educaționale deschise: titlul, disciplina, clasa, butonul de deschidere, descrierea și autorul.
Pagina unei resurse
Pagina aplicației LearningApps: numărul de idei și de resurse care o folosesc, cu aceleași filtre.
Pagina unei aplicații

Cine contribuie.

Digitaledu este un program dezvoltat de Institutul pentru Educație și Social IT. Conținutul vine de la cadre didactice și studenți.

  • Propunerea pleacă din iTeach.ro

    Profesorul propune resursa din contul său de pe iTeach.ro, de la secțiunea Resurse.

  • Un specialist o citește

    Propunerile sunt citite de un specialist în științele educației înainte de publicare.

  • Numele apare cu acord

    La ideile de activități, numele contribuitorului apare doar cu acordul lui.

  • Omologarea se vede

    O parte din conținut este omologată de Ministerul Educației ca mijloc de învățământ. Rezoluția apare pe pagina resursei.

  • Adeverință pentru autor

    Autorul primește o adeverință pentru fiecare descriere de resursă înscrisă pe platformă.

  • Licență deschisă

    Conținutul are licența CC BY-NC-SA 4.0: poate fi folosit liber, cu menționarea sursei.

Detalii care contează.

  • Întâi clasa

    Butoanele claselor stau imediat sub căutare, grupate pe niveluri. Se poate alege și un nivel întreg.

  • Numărul se vede dinainte

    Fiecare opțiune de filtru arată câte rezultate are. Clasele fără rezultate apar estompate.

  • Culoarea arată tipul

    Galben pentru idei, roșu pentru resurse, albastru pentru aplicații. Restul este alb, negru și gri.

  • Filtrarea se face în browser

    Platforma scrie un index al tuturor ideilor și resurselor, iar filtrele lucrează pe el. Serverul nu numără nimic la fiecare alegere.

  • Lista se vede și fără JavaScript

    Primele rezultate sunt scrise de server. Dacă scriptul nu pornește, lista rămâne pe pagină.

  • Fără cont

    Căutarea și deschiderea resurselor nu cer cont. Contul de pe iTeach.ro este necesar doar pentru a propune.

Rezultate.

La 11 noiembrie 2026, platforma avea 16.376 de idei și resurse: 1.693 de idei de activități și 14.683 de resurse educaționale deschise. Le-au publicat 3.994 de cadre didactice și studenți, iar 521 sunt omologate de Ministerul Educației.

În 2026, Comisia Europeană, prin agenția EACEA, a prezentat Digitaledu în publicația „Advancing digital education for every learner: Innovative practices from the EU”. Din 2020, platforma face parte din rețeaua europeană EdReNe.

Scrieți-ne.

Aveți o procedură care ar merge mai ușor într-o aplicație? Spuneți-ne în câteva rânduri ce vreți să rezolvați. Nu aveți nevoie de un document pregătit. Stabilim apoi o primă discuție.

contact@socialit.ro
sau sunați la +40 752 091 605